Legătura cu Dumnezeu suplineşte singurătatea – Mitropolitul Teofan la căminul de pensionari din Iaşi[2019-02-25]de Gheorghe Anghel„Legătura noastră cu Dumnezeu împlineşte şi suplineşte lipsa sănătăţii şi lipsa membrilor familiei în jurul nostru în chip permanent”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan vârstnicilor prezenţi duminică la slujba oficiată în capela Căminului de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Copou-Iaşi. Ierarhul a explicat în omilia de la liturghie că omul îşi găseşte „mulţumirea sufletească atunci când este sănătos şi când îşi are familia lângă sine”, însă „de la o vârstă înaintată, în general, sănătatea este şubrezită şi familia este departe”. În acest context Înaltpreasfinţia Sa le-a spus celor prezenţi că „Dumnezeu poate să umple golul sufletesc din viaţa omului şi să creeze starea în care el să zică”: «Da, nu mai sunt nici foarte sănătos, nu-i mai am nici pe ai mei împreună cu mine, dar Îl am pe Dumnezeu şi lucrul acesta îmi dă foarte mare şi multă putere în viaţa mea»”. La finalul Liturghiei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a hirotesit iconom pe părintele Constantin Ipatov, misionar de caritate la Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iaşi, informează Doxologia. De asemenea, managerul instituţiei, Mihaela Frăsilă, a primit din partea ierarhului o distincţie de vrednicie. Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iaşi este un aşezământ pentru persoane vârstnice care asigură, în regim instituţionalizat, condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijire personală şi medicală, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială, asistenţă psihologică şi asistenţă spiritual religioasă. Unitatea are o capacitate de 216 locuri. Capela din incinta căminului, de aproximativ 35 metri pătraţi, are hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi a fost sfinţită în anul 2002 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1099, Ultimul acces: 2026-10-11 06:44:25
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1